In memoriam - Iurie Darie

Iurie Darie s-a născut pe 14 martie 1929, în Vadul Rașcov din județul Soroca. Dotat cu talent la desen, dar având și reale însușiri pentru scenă, Iurie Darie a dat examen atât la Institutul de Arte Plastice, cât și la cel de Artă Teatrală și Cinematografică, reușind la ambele, dar alegându-l pe cel din urmă, pe care l-a absolvit în 1952. A învățat ce înseamnă actoria de la mari actori și profesori: Mihai Popescu sau Marietta Sadova.

În cinematografie a debutat în 1953, în "Nepoții gornistului", în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platoul de filmare pe Marga Barbu și pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria "Brigada Diverse", alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu.


A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producții cinematografice, printre care "Băieții noștri" (1959), "S-a furat o bombă" (1961), "Vacanță la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964), "Atunci i-am codamnat pe toți la moarte" (1971), "Frații Jderi" (1974), "Ringul" (1983), "O zi la București" (1986), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1987), "Zâmbet de soare" (1987), "Oglinda" (1993), "Punctul zero" (1996), "Triunghiul morții" (1999). În 2004 a jucat în serialul de televiziune "Numai iubirea".

Un moment important din cariera sa a fost perioada Teatrului de Comedie, perioadă în care Radu Beligan a avut flerul să adune câțiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. A jucat sub bagheta regizorului Lucian Giurchescu și apoi a lui David Esrig. I-a avut ca parteneri pe marii actori: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. A jucat în spectacole de referință: "Troilus și Cressida", "Umbra" și multe altele.

După Revoluție, a jucat în "Pălăria", producție a Teatrului de Comedie, în regia lui Horațiu Mălăele (1998), "Patru pe o canapea și valetul" de Marc Camoletti, în regia lui Radu Nichifor (2000). De asemenea, actorul a colaborat și cu cineaștii basarabeni, în filmul pentru copii "Moara", realizat în 1992, sau pe scena Teatrului Național "Mihai Eminescu" din Chișinău în "Tata" (stagiunea 1999-2000).

Iurie Darie s-a remarcat și în emisiunile de televiziune pentru copii, în care actorul își etala abilitatea de a desena, uneori cu ambele mâini. Într-o vreme făcea și turnee prin țară cu spectacole pentru copii, în care istorisea și desena o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte.

Deși a împlinit 80 de ani, actorul are destule proiecte artistice, printre acestea numărându-se ilustrarea cu desene a două cărți, dar și realizarea unui CD cu muzică interpretată de el. Totodată, Anca Pandrea și Iurie Darie sunt în repetiții cu un spectacol semnat de Mircea Crețu, care va fi și partenerul de scenă al celor doi actori.

În octombrie 2010, actorul Iurie Darie și soția lui, Anca Pandrea, în vârstă de 64 de ani, au mărturisit că ar juca împreună într-un film porno și au demonstrat asta într-o ședință foto pentru ziarul Național.
Iurie Darie-Maximciuc a fost un actor român.  Iurie Darie a decedat pe 9 noiembrie 2012,  la vârsta de 83 de ani.

Anna Casian-Musteață
Foto - google.com

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu