La Ialoveni a avut loc Festivalul "V-am ura, v-am tot ura"

Feeria sărbătorilor de iarnă a cuprins orașul Ialoveni. Startul a fost dat în cadrul festivalului-concurs al datinilor și obiceiurilor de iarnă "V-am ura, v-am tot ura", care a adunat colective folclorice din tot raionul. Acestea au adus pe scena Casei de Cultură Ialoveni cele mai frumoase colinde și urături. Publicul prezent la eveniment a avut parte de o lecție de cultură și istorie, fiecare program artistic prezentat fiind unic, vechi de secole și autentic.

Jurații spun că au apreciat mai ales tradițiile respectate întocmai, așa cum vin din moși-strămoși. Iulian Filip, unul dintre membrii juriului, a remarcat faptul că acest festival-concurs a devenit o tradiție respectată cu strictețe: „Concursul de astăzi a fost unul foarte interesant. Am văzut elemente noi absolut senzaționale, așa că vreau sa vin și la anul.” Participanții la concurs s-au bucurat de șansa de a dărui lumina sărbătorilor.

Colectivele folclorice care anul trecut au luat premiul I, II și III, anul acesta au evoluat în recital: „Floare de cireș” satul Ruseştii Noi, conducător artistic Pavel Balaur; „Oleandra” satul Ţîpala, conducător artistic Ecaterina Jumir; „Răzeșii” satul Răzeni, conducător artistic Nadejda Petcu. În recital a mai evoluat formația folclorică „Cerbul de la Pârcovaci”, oraşul Hârlau, România, conducător artistic – Curcă Ioan.

În final, cei mai buni dintre cei mai buni s-au dovedit a fi „Botnenii” de la Bardar, conducător artistic Vera Tonu, urmați de cei din „Viișoara” de la Mileștii Mici, conducător artistic Elena Castraveţ, și „Haiducii” de la Costești, conducător artistic Gheorghe Matei. Drept trofeu, acestor trei colective artistice le-a fost oferit câte un laptop din partea organizatorilor festivalului-concurs. De asemenea, conform tradiţiei, fiecare formaţie a primit "colacu şi pitacu".

Festivalului-concurs al datinilor și obiceiurilor de iarnă "V-am ura, v-am tot ura" a fost organizat de Consiliul raional Ialoveni şi Secţia Cultură, în colaborare cu primăriile localităţilor din raionul Ialoveni.

Cristina Badica
Sursa - ialoveni

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu