Victor Rusu – ”E frumos să fii poet oriunde în lume, dar mai ales în Repulica Moldova - aici unde viața este atât de interesantă și intensă, încât îți oferă lacrimi la orice pas”



Pe Victor Rusu îl cunosc de când era mic-mic. Deși suntem consăteni, nu știam multe lucruri despre el, decât că este un băiat deștept, dar timid. L-am cunoscut mai bine când a venit și el la Facultatea de Jurnalism. Azi vreau să faceți și voi cunoștință cu el. Vă propun să-l cunoașteți pe Victor Rusu – poetul/jurnalistul – poet. O să vă placă!


1.Cine este Victor Rusu?

Înclin să cred că sunt un copil
(matur/imatur; tolerant/intolerant;
puternic/molatic; mândru/modest; etc.),
Peste ani mă redescoperiți la fel...

Ce-o vrea să însemne această „tălmăcire”? Veți spune...  

Pentru mine poezia este un mod de viață (modus-vivendi), însăși profunzimea sensului acestei sintagme îmi definește eul/felul de a fi. V-ați imaginat vreodată cum e să treci de la o stare la alta în același timp trăind natural și intens toate emoțiile ce se derulează momentan? Să vezi tot ce te înconjoară cu totul altfel, să fii entuziasmat de orice, să iubești orice, să vezi frumosul din absolut orice?
 
Un exemplu mic, cum am trăit poezia „Florăreasa”:
    

      Florăreasa

La douăzeci și… de ani
am văzut prima oară
cadavre de flori.
O florăreasă le căra 
cu mănunchiul…
ca și  pe copiii săi 
ne doriți, ne rodiți,
ne-ngrijiți, ne hrăniți, 
muribunzi…
Oare când se va ofili
florăreasa?
să-și picure ultima lacrimă…
rozelor/zorilor.

Mă întorceam de la muncă într-o seară și trecând pe lângă florăria de pe strada Mitropolit G. Banulescu-Bodoni, Chisinau, am văzut cum o florăreasă cară cu brațul flori care deja erau ofilite și le arunca în tomberon. Atunci pe moment am compătimit „cadavrele de flori” și am urât florăreasa care se debarasa de ele. Nu am nimic personal cu florăresele. Așa s-a întâmplat să trăiesc intes acea clipă în acea seară, în acel loc... Așa s-a născut poezia „Florăreasa” – o întâmplare banală defapt. (Mulți cred că poetul de nebun se așează la masa de scris și scrie. Îi contrazic. Poetul ca și scriitorul trăiește intens, iar scrisul nu e decât o parte tehnică din tot ceea ce este cu adevărat creația.)

 Celor care vor să mă cunoască și nu reușesc le sugerez să mă citească, sunt prezent în creațiile mele.

Originar din satul Călmățui, r. Hîncești. Ca și cetățean mă, recunosc după numele și prenumele dăruite către părinții mei și după calificativele care mi le atribuie documentele și societatea, Victor Rusu Ion, tânăr poet licențiat în jurnalism.

Ca și cetățean, eu mă simt un pământean bolnav de poezie, de scris, în general...


2.De unde vine pasiunea ta pentru poezie?

După ce am dat de gustul ei - am furat-o”.  Soția unchiului meu pe nume Victoria, care era profesoară în satul meu natal - Călmățui, avea o bibliotecă foarte mare și într-o zi mi-a adus o carte cu scrierile lui M. Eminescu. Problema era că eu încă eram „grupa mică” la grădiniță și nu cunoșteam toate literile, nu știam a citi. Atunci mama în fiece seară îmi citea poezii, povestiri, nuvele din acea carte. Tind să cred că acesta a fost primul pas spre poezie și scris, în general. Apoi am mai crescut și de fiecare dată când plecam la unchiul meu în vizită mă ascundeam în bibliotecă, îmi alegeam cărțile care mă impresionau și fugeam acasă să le citesc. Așa mi-am făcut mica mea bibliotecă și când aveam timp citeam, chiar dacă multe din cele scrise nu le înțelegeam. Întodeauna am știut că acumulând cunoștințe noi, voi afla și multe răspunsuri la întrebările mele.

Știți ce făceam la orele din gimnaziu? Dacă nu înțelegeam tema - scriam poezii, dacă eram mâhnit - scriam poezii, dacă eram fericit - scriam poezii (totuși, dacă înțelegeam și răspundeam temele, totul era o sărbătoare pentru mine. O sărbătoare a emoțiilor pozitive, o explozie de emoții de nedescris, emoții pe care nu puteam să le împărtășesc cu nimeni. Așa se primea că nu prea eram comunicativ, căci trăiam niște emoții de neînțeles. Iar dacă nu înțelegeam temele, nu uram profesorii, ci scriam poezie care, la fel, mă ținea mereu într-un extaz al cuvintelor și din nou - nu prea comunicam). Așa am ajuns să trăiesc poezia în mine însumi. Probabil că acestea sunt elementele catalizatoare  a ființei mele cu poezia.

Aceasta și este o parte din formula organică a apariției pasiunii pentru poezie...


3.Îți mai amintești primele poezii? Ce tematică aveau?

Sincer, azi văd primele poezii ale mele ca pe niște îmbinări de cuvinte despre natură, despre mamă etc. Cred că erau mai mult niște încercări de a trăi sentimentele de atunci.

Știi... de multe ori eram acuzat și umilit verbal de către unele persoane pe nedrept, cică plagiam.

De-ar simți ei gustul poeziei,
De-ar cunoaște ei firea creatoare,
Și-ar dori moartea...

Un om nepregătit pentru a simți și a trăi poezia eșuează ca „Titanicul” sau ca și „Costa Concordia” pierzându-și sufletul în neant pentru totdeauna.

Un poet/scriitor adevărat nu plagiază! Iar cei necredincioși degeaba își pierd timpul pe lumea aceasta.


4.Acum ce teme abordezi în poeziile tale?

Abordez aceleași teme ca și în copilărie, pur și simplu diferit, adică de fiecare dată altfel. Vreau să vă spun doar că mama și natura sunt pământul meu în care am prins rădăcini și cerul meu spre care mă înalț.

5.Ai reușit să lansezi doua cărți. Cum e să fii poet în Republica Moldova?

În colaborare cu cenaclul „ Grai Matern”  am lansat două cărți, plachete cu versuri, mai bine zis. Prima se intitulează „Gură de univers” - nici până azi nu știu de ce am numit-o așa - în care mi-am adunat copilăria și i-am dat o șansă la viață. Iar a doua plachetă am intitulat-o „Șoapta unui strop” - în ea cresc versurile adolescenței mele. Am reușit să machetez și a treia plachetă, mai multe detalii despre ea, după lansare...

E frumos să fii poet oriunde în lume, dar mai ales în Repulica Moldova - aici unde viața este atât de interesantă și intensă, încît îți oferă lacrimi la orice pas.


6.Cine te susține?

Familia. Profesorii. Colegii.


7.Povestește-ne despre concursurile la care ai participat în calitate de poet.

Primul concurs de poezie mi-a adus premiul mare pe care l-am cucerit în cl. a - XII - a în timp ce studiam la LT „Cezar Radu” din s. Leușeni, participând la concursul raional de poezie „Sportul și Olimpismul” în contextul desfășurării „Lunii Olimpice” ediția 2012. Un alt concurs mai recent este „Festivalul internațional de poezie – Renata Verejanu”  ediția I (2014) la care am fost medaliat pentru locul II la secțiunea Poezie de Autor. Tot la acest festival-concurs, doar că în ediția II (2015), mi s-a oferit premiul II la secțiunea Compoziție proprie.


8.Cum se îmbină poezia cu jurnalismul?

Când eram mai mic nu puteam să fac diferența între scris și jurnalism. Nu e o rușine. Alții de seama mea sau chiar și mai mari nici azi nu pot face diferența între a scrie o emoție trăită și a informa lumea clar, corect, veridic, etc. Azi cred că poezia și jurnalismul sunt două realități diferite. Și una, și alta reprezintă câte o realitate aparte având meniri diferite, se crează diferit, sunt percepute diferit, influențează diferit... Însă, ambele sunt la fel de importante pentru om, pentru suflet, pentru continuitate.


9.Ce alte pasiuni mai ai?

Învăț să sculptez în lemn, să cânt la chitară și... iubesc.


10.Ce planuri de viitor ai?

Singurul meu plan pentru viitor este să rămân un copil pentru a mă putea bucura de viață. Odată ce-ți vei pierde copilăria din tine, fericirea va lua un chip mai abstract decât negrul, probabil chipul morții.

Înclin să cred că sunt un copil
(matur/imatur; tolerant/intolerant;
puternic/molatic; mândru/modest; etc.),
Peste ani mă redescoperiți la fel...


Mulțumesc mult pentru interviu!

Anna Casian-Musteață
Foto – arhiva personală

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu