De Ziua Culturii Naționale la Leova va fi vernisată Expoziția „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite”

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău în  parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române și Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova, organizează joi, 14 ianuarie 2016, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, vernisarea expoziției „Tudor Arghezi, lumea cuvintelor potrivite”, informează CulARTlife.


Aceasta este alcătuită din 22 de bannere, de dimensiuni 0,95 x 2,05 m, conţinând fotografii, date biografice, articole, fragmente de proză, poezii, texte critice, aprecieri ale criticilor etc. Expoziția urmărește parcursul biografic al lui Tudor Arghezi, unul din cei mai mari scriitori români ai secolului XX.

Vernisarea va avea loc cu începere de la ora 13.00, la Liceul Teoretic „Constantin Spătaru” din Leova.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 14 ianuarie – 14 februarie 2016. 

Sunt așteptați toți doritorii!

Anna Casian-Musteață



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu