Scriitorul şi publicistul român, Matei Vişniec,
pregăteşte în luna martie o surpriză pentru amatorii de teatru din Chişinău şi
Bălţi. Cu ocazia împlinirii a 60 de ani, Matei Vişniec, va organiza mai multe
acţiuni culturale, relatează Radio Moldova Actualităţi.
„De la 23 până la 28 martie la Chișinău vor demara
spectacole în cadrul Zilelor Matei Vişniec. La acest minifestival teatrele din
Republica Moldova vor prezenta spectacole după piesele lui Matei Vişniec, la
Teatrul „Satiricus I. L. Caragiale” fiind organizat și un târg de carte, vom
lansa și ultima lui piesă” a menționat
preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, Sandu Grecu.
De menţionat că scriitorul şi publicistul român
Matei Vişniec este originar din Rădăuţi, România. El este stabilit din 1987 cu
traiul în Franţa unde activează la Radio France Internationale. Piesele lui
sunt jucate în peste 30 de ţări. Laureat al mai multor premii, inclusiv din
partea Academiei Române, creaţia lui Matei Vişniec a fost şi tema unor teze de
doctorat.
Sursa - TRM
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu