La mulți ani, Mihai Potârniche!

Fotograful Mihai Potârniche s-a născut la 4 ianuarie 1951 în satul Păhărniceni, Orhei. 

Debutează în calitate de  fotoreporter, în anul 1970,   la  ziarul raional ”Munca paşnică” din Străşeni, iar în perioada 1972-1977 activează ca fotoreporter la săptămânalul ”Cultura”, unde, sub bagheta  redactorului-şef Victor Teleucă şi a pictorului-caricaturist  Dumitru Trifan,  parcurge o reevaluare a valorilor, vizând arta fotografică.


În 1972 devine membru al Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, în 1995 - membru al Uniunii Artiştilor Fotografi din Moldova, iar la 31 ianuarie 2005 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova.

Începe să expună alături de artiştii plastici profesionişti din anul 2003.

Și-a expus lucrările în cadrul a nenumărate expoziții personale și de grup. Din 1970, până la zi, a participat la cvasitotalitatea expoziţiilor de  foto organizate în ţară şi peste hotare.

Din ianuarie 2010, Mihai Potârniche este Director al Departamentului Fotomoldpres TV al Agenţiei Informaţionale de Stat MOLDPRES, Chişinău .

De-a lungul carierei a obținut premii, printre care:
1993 - Laureat al Confederaţiei Jurnaliştilor din CSI,
1993 - Distins Maestru în Artă al Republicii Moldova,
2013 - Laureat al Premiului Ministerului Culturii al Republicii Moldova,
2015 -  Ordinul de Onoare, Republicia Moldova,
2015 - Premiul Național al Republicii Moldova (pentru întreaga activitate în domeniul artei fotografice).

Anna Casian-Musteață

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu