La mulți ani, Nicolae Dohotaru!

Dirijorul Nicolae Dohotaru s-a născut la 19 ianuarie, în anul 1959. 

A absolvit Conservatorul de Stat „G.Musicescu” în 1982, clasa dirijorului Anatolie Ulanov.

În perioada 1982-1984 a făcut Stagierea la profesorul Isai Alterman, între anii 1984-1986 a fost Aspirant la Institutul Culturii în Moscova la specialitatea Dirijat orchestră la profesorul Kiril Tihonov, apoi în perioada 1986 – 1987 a fost  Stagiar la dirijorul Ovidiu Bălan în România.

În anul 1988 a deținut funcția de conferenţiar şi şef de catedră „Dirijat orchestră” la Institutul de Stat al Artelor din Moldova. Paralel este angajat la Conservatorul de Stat şi Opera Naţională. 


Din 1990 până în prezent, cu mici întreruperi, a deținut funcția de Dirijor la Teatrul Naţional de Operă şi Balet, iar în anii 1998 și 2002 a fost director artistic al Teatrului.

Colaborează cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale "S. Lunchevici", Teatrele de Operă din Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Constanţa (România) şi cu Teatrul de Operă şi Balet din Odesa (Ucraina), Compania „Opera and Ballet International” din Marea Britanie.

A dirijat în Royal Albert Hall din Londra operele:Aida, Nabucco de G.Verdi; Turandot, Tosca de G.Puccini ş.a.

Posedă limbile: română, rusă, franceză, germană.

În 1994 a devenit Maestru în Artă și Cavaler al ordinului „Gloria Muncii”, iar în  2011 - Artist al Poporului.

Nicolae Dohotaru  deţine tot repertoriul de operă şi balet al teatrului şi un bogat repertoriu simfonic şi vocal-simfonic.

Dirijorul a efectuat turnee în România, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Marea Britanie, Irlanda, Elveţia, Tailanda, Qatar, Germania, Ucraina, România, Rusia ş.a.

Anna Casian-Musteață
Foto - nationalopera.md

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu