Vino și tu la concertul de caritate pentru a-l susține pe Luca!

Un nou concert de caritate va avea loc la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” pe data de 28 ianuarie, informează CultARTlife.

În cadrul concertului vor evolua interpreții autohtoni: Anișoara Puică, Dana Marchitan, Cezara, Serj Kuzenkoff, Diana Grigor, Tatiana Spânu, Lilia Șolomei, Valentin Uzun, Roxana, Max Zavidia, Samir Loghin, Cristy Rouge, Cristina Scarlat, Geta Burlacu,Katalina Rusu, Cristina Croitoru, Cornelia și Marcel Ștefăneț, formațiile Katharsis și Lume,  Ivan și Rodica Aculovi, Natalia Duminică.


Concertul este organizat pentru a colecta banii necesari tratamentului unui băiețel de 11 luni – Luca – care suferă de tumoare la creier. Pentru tratament este nevoie de suma enormă de 70 mii euro.

Costul unui bilet este de 70 – 100 lei.

Concertul va începe la ora 18.00.

Sunt așteptați toți doritorii de a face un bine!

Anna Casian-Musteață

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu