Concurs de desen pentru copii: ”Copiii despre sărbători bisericești – între artă și credință”

Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, mun.Chișinău, organizează concursul de desen  ”Copiii despre sărbători bisericești – între artă și credință”.

Sunt invitați să participe toți copiii, cu vârsta între 7-15 ani, cărora le plac sărbătorile bisericești și știu să deseneze.


Lucrările vor fi executate pe hârtie format A4 sau A3, în acuarelă sau guaș. Pe verso vor fi menționate numele, prenumele și vârsta autorului.

Acestea se vor prezenta până la data de 13 martie 2016 și vor fi aduse la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului” din s. Ghidighici, str. Ștefan cel Mare, 55.

Detalii la numărul de telefon: 0792-56-111 sau 022-71-01-49 (preot. Maxim Melinti).

Teme pentru concurs:
1. Nașterea Domnului
2. Botezul Domnului
3. Întâmpinarea Domnului
4. Intrarea Domnului în Ierusalim
5. Învierea Domnului
6. Înălțarea Domnului
7. Pogorârea Sfântului Duh
8. Nașterea Maicii Domnului
9. Intrarea Maicii Domnului în Biserică
10. Buna-Vestire
11. Adormirea Maicii Domnului
12. Înălțarea Sfintei Cruci

Toți participanții vor primi cadouri, iar cele mai bune lucrări vor fi expuse întro expoziție publică!

Anna Casian-Musteață

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu