Întreită lansare de carte basarabeană la Roman, România

Un eveniment memorabil pentru cultura basarabeană va avea loc la Roman, România, la sfârșitul acestei luni – ”Seară basarabeană. Întreită lansare de carte”. 

În cadrul evenimentului,  își vor lansa cărțile autoarele Cristina Costov, Dorina Codreanu și Mila Sandu-Afanasii,  din Republica Moldova. Acestea, împreună cu o delegație din care vor face parte poeta Diana Zlatan-Ciugureanu, Lidia Vrabie, Elena Mihalachi, Nina Nicula, Anișoara Hanganu, Andrei Moroșanu, etc, vor reprezenta țara noastră, participând la dialogul cultural dintre orașele Roman, Piatra Neamț, Botoșani, Iași și Chișinău.

Invitatul de onoare al evenimentului va fi Excelența Sa Ion Coșer, Consulul Consulatului General al Republicii Moldova la Iași.


Cristina Costov, autoarea cărții ”Omul din Bronz” a declarat pentru CultARTlife, cu referire la evenimentul de lansare: ”Lansarea ce va avea loc curând, va fi acea stea polară pe care trebuie să o găsească orice cercetător. Cât de receptivi sunt oamenii atunci când îți văd energia internă... Pot să zic că lansarea în România a volumului de povestiri ”Omul din Bronz” este împlinirea unuia din visele mele, este o mare realizare și un indiciu că eu merg pe calea cea dreaptă și promit că nu mă voi opri. Vreau să merg înainte și voi scrie pentru mine, pentru țară, pentru neam. Până în 2015 eu nu știam cine sunt, datorită nașei mele scriitoricești Ludmila Sandu, am fost descoperită și apreciată. În sfârșit merg pe calea aleasă demn, căci sunt apreciată de oameni valoroși, de frații de peste Prut, de dragul meu redactor Alexandru Mihăilă, pe care l-am îndrăgit în scurt timp, pentru credința în mine, pentru bunătatea lui și puterea duhului său cu care el m-a călăuzit aceste 6 luni în care noi, împreună cu editura ”Papirus Media”, am depus o muncă titanică, născând două cărți. Abia aștept să revăd acești oameni minunați, echipa editurii, să le pot zice cât de minunați sunt, deoarece au crezut în mine!”.

La rândul său, Mila Sandu-Afanasii, autoarea cărții ”Sufletul meu între pământ și cer”, care se află deja la a patra lansare de carte, susține: ”Cartea ”Sufletul meu între pământ și cer” este la a doua ediție și a apărut la solicitarea cititorilor din Moldova, România și a basarabenilor ce se află în Italia.  Pare-se că  această  carte a atins sufletele multor persoane, deoarece cine o citește își amintește că a avut un vis în copilărie și ar fi bine să-l realizeze acum. Mesajele cititorilor au fost cea mai mare plăcere sufletească, iar tinerele talente, care au găsit curajul să-și editeze prima carte, sunt  mai mult decât o mărturie. Înainte de lansarea ce va avea loc la Roman, am emoții echilibrate, deoarece sunt la a patra lansare de carte și oarecum știu deja ce presupune aceasta.  Dar simt mai multă responsabilitate, deoarece alături de mine vor fi tinerele talente Dorina Codreanu și Cristina Costov”. 

Dorina Codreanu, va fi și ea prezentă la eveniment, lansându-și cartea”Poeme”. Aceasta a declarat pentru CultARTlife: ”Îmi văd visul realizat tot mai aproape. Am emoții enorme, dar sunt pozitive.Simt că îmi crește inima ca o pâine.  Abia aștept să îmi țin cartea în mână. Le sunt recunoscătoare tuturor celor care m-au ajutat să-mi văd visul împlinit”.

Evenimentul este organizat de Societatea Culturală ”Clepsidra”, Editura ”PapiruS Media”, Complexul turistic ”Hanul Răzeșilor”, în colaborare cu Consulatul General al Republicii Moldova la Iași și va avea loc sâmbătă, 27 februarie, cu începere de la ora 15:00,  la ”Hanul Răzeșilor”, jud.Neamț, România.

Anna Casian-Musteață

Un comentariu: