„Biodiversitatea zonelor umede ale Republicii Moldova” – expoziție de excepție la Muzeul de Etnografie

Pe data de 2 februarie 2017, în cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, va fi inaugurată expoziția cu genericul „Biodiversitatea zonelor umede ale Republicii Moldova. Piese din colecția Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală”, informează CultARTlife.com.

Expoziția este organizată în parteneriat cu Institutul de Ecologie și Geografie al AȘM, Mișcarea Ecologistă din Moldova, Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, și revista Natura, de Ziua Mondială a Zonelor Umede, constituită în urma semnării, la 2 februarie 1971, în orașul iranian Ramsar, pe litoralul Mării Caspice, a Convenției asupra zonelor umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice – primul tratat interguvernamental modern, de anvergură mondială, ce ține de conservarea și utilizarea durabilă a resurselor naturale.

În expoziție sunt etalate specii de plante, păsări și mamifere din patrimoniul natural al Muzeului, care își au habitatul în cele trei zone umede ale Republicii Moldova, incluse în Lista mondială a zonelor umede: Lacurile Prutului de Jos, Nistrul Inferior și Unguri-Holoșnița.

Piesele expuse reprezintă biodiversitatea floristică și faunistică a zonelor umede, demonstrează importanța cercetării și protejării acestora, ca parte componentă a patrimoniului natural național.

Majoritatea exponatelor au fost realizate la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX, de primul custode și preparator al muzeului, Franz Ostermann. Printre acestea pot fi admirate păsări acvatice, mamifere, diorame și compoziții care frapează ochiul prin frumusețea și naturalețea lor.

Sunt așteptați toți doritorii, cu începere de la ora 15.00!

Expoziția va fi deschisă până la 9 aprilie 2017.

Anna Casian-Musteață