Manifestările culturale care vor marca aniversarea a 80 de ani ai compozitorului Eugen Doga

Cabinetul de miniștri a aprobat, pe data de 25 ianuarie 2017, proiectul hotărârii Guvernului cu privire la “sărbătorirea aniversării a 80-a a compozitorului Eugen Doga”, elaborat de Ministerul Culturii.

Ministrul Culturii Monica Babuc a susținut în cadrul ședinței că, Eugen Doga este una dintre figurile emblematice pe care le are cultura națională și din aceste considerente aprobarea proiectului de hotărâre va contribui la valorificarea creației maestrului. Oficialul a declarat că, dat fiind contribuția deosebită pe care a adus-o maestrul Eugen Doga la dezvoltarea și promovarea culturii și imaginii Republicii Moldova, Ministerul Culturii va organiza pe parcursul acestui an mai multe evenimente culturale cu prilejul aniversării a 80-a de la naşterea eminentului om de cultură, compozitorului Eugen Doga, Artist al Poporului, Laureat al Premiului de Stat, Cavaler al Ordinului Republicii, academician.

Printre aceste acțiuni remarcăm organizarea concertului aniversar, montarea spectacolului de balet "Luceafărul" de Eugen Doga, desfășurarea spectacolelor camerale, organizarea concertelor de gală în localităţile din țară cu participarea maestrului Eugen Doga ș.a.

În anul 2017 marele maestru Eugen Doga aniversează 80 de ani de la naștere.

Eugen Doga s-a născut la data de 1 martie 1937 în satul Mocra, r. Râbnița. A studiat la Școala de muzică "Ștefan Neaga" din Chișinău (1951-1955), apoi la Conservatorul de stat din Chișinău (1955-1960), la clasa de violoncel a lui G. Hohlov și la Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel.

Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Are la activ mai multe cantate, printre care: "Curcubeul alb"; "Primăvara omenirii"; "Vocea omenească"; poeme simfonice, cum ar fi: "Inima veacului". A compus o simfonie, piese instrumentale de cameră, romanțe, poemul simfonic "Mama", ciclul pentru orchestra de estradă "Ritmuri citadine", ciclul coral "Marș gigant", 4 cvartete de coarde, cântece de estradă ("Codrii mei frumoși", "Cântec despre orașul meu", "Cred în ochii tăi", "Florile dragostei", "Iubește, iubește", "Am visat ploaia" etc.), cântece pentru copii ("Imn soarelui", "Fie soare întruna", "Moș Crăciun" ș.a.).

Eugen Doga s-a manifestat plenar și în domeniul muzicii de film, devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori ai cinematografiei din spațiul post-sovietic. A debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia "Se caută un paznic". A scris muzică pentru mai bine de 200 de filme, printre care "Nunta la palat", "Singur în fața dragostei", "Zece ierni pe o vară", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei", "Casă pentru Serafim", "Lăutarii", "Șatra", "Gingașa și tandra mea fiară", "Anna Pavlova", "Patul lui Procust" etc.

Este semnificativă contribuția sa la dezvoltarea filmului de animație, realizând coloana sonoră a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" , serialul "Guguță" ș.a. A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Ștefan, întâiul și ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasă este viața"; "Păsările tinereții noastre"; "Sfânta sfintelor"; baletele "Luceafărul" și "Venancia" ș.a.