S-a mai stins o stea – interpretul Nelu Stratan

Doliu în lumea muzicii! Interpretul Nelu Stratan, autorul celebrelor cântece „Da trenu tuc-tuc-tuc” și „Ultima noapte” s-a stins din viață, informează CultARTlife. Informația a fost confirmată de Poliție.

Nelu Stratan s-a născut pe data de 11 iunie 1965.  Fratele mai mare al lui Pavel Stratan, a copilărit ascultând muzica unor cântăreți precum Mirabela Dauer, Corina Chiriac sau Dan Spătaru.

Până să își înceapă cariera de solist, Nelu a lucrat într-un studio unde se înregistrau casete, apoi se vindeau, iar mai târziu la o firmă care se ocupa cu imprimarea casetelor. A devenit cunoscut ca producător muzical în Republica Moldova, unde a lucrat cu mulți artiști, inclusiv cu fratele său, Pavel, care a lansat trei albume de studio.

În 2003 a lansat piesa "Ultima noapte" de pe albumul cu același nume, care a fost aleasa hitul anului în 2005. În România s-a lansat cu piesa "Zai, zai" inspirată dintr-un cântec al lui Joe Dassin, aceasta a beneficiat și de un videoclip în regia lui Igor Cobileanski.

Anna Casian-Musteață