„Un Mărțișor – cu drag de acasă” – șezătoare de confecționare a mărțișoarelor

ONG „NEXUSnet”, filiala  Edineț organizează o șezătoare specială dedicată simbolului de primăvară – mărțișorul, informează Regional.md.

Șezătoarea va avea loc în perioada 22 – 24 februarie, iar participanții vor confecționa mărțișoare, care vor fi mai apoi expediate oamenilor dragi de peste hotarele țării.

Confecționarea mărțișoarelor e o tradiție care ne-a revenit de la strămoși și noi nu vrem s-o pierdem. Mai mult decât atât, ne-am propus să promovăm spiritul mărțișorului ”călător”. Și cel mai important este că ne dorim să ”micșorăm” distanța dintre cei plecați în străinătate și cei de acasă”, spun organizatorii.

La șezătoare pot participa copiii și tineriii care au rude peste hotare (sau rude care deja au revenit acasă) și au dorința de a făuri un mărțișor.

În cadrul evenimentului, cei prezenți vor învăța diverse tehnici de confecționare a mărțișorului, vor face cunoștință cu legenda acestui simbol, vor socializa și vor participa la o tombolă cu premii.

Doritorii de a participa, se pot  înscrie la eveniment completând formularul direct la Centrul NEXUS Edineț, sau pot solicita formularul de înregistrare prin email: edinet@nexusnet.md

Participarea costă 20 de lei. Prețul biletului include materialele de lucru pentru confecționarea mărțișoarelor, dar și expedierea lui peste hotare. 

Mai multe detalii despre eveniment – AICI.
 
Sursa - Regional.md