Euro-Club CEEE invită la evenimentul „Fii cool! Citește o carte!”

Pe data de 23 martie, în incinta Centrului de Excelență a Colegiului Politehnic din Chișinău, va avea loc evenimentul „Fii cool! Citește o carte!”.

Doritorii de a participa, vor ave aocazia de a petrece timpul util alături de cititori înrăiți, scriitori și restul celor interesați de acest eveniment. Pe un fon live muzical vor fi create crea mici „spoilere” despre cărțile care abordează teme contemporane și ocupațiile preferate ale tinerilor. De asemenea, vor avea loc dezbateri bazate pe temele actuale despre lectură și activități interactive ce nu vă vor lăsa pe nimeni să se plictisească.

În cadrul evenimentului vor fi invitați tineri scriitori autohtoni, care vor îndruma pe cei prezenți în lumea literaturii și vor împărtăși din experiența lor.

 Literatura, ca artă a cuvântului, prin intermediul căreia realitatea este recreată în toată complexitatea ei, oferă tinerilor un întreg univers de gânduri şi sentimente, de aspiraţii şi îndrăzneli, de înaripare entuziastă şi idealuri înalte. O carte „o poți deschide sau închide ca pe o ușă sau fereastră” afirmă Igor Guzun. Iar noi ne-am gândit să deschidem ușile pentru toți cei care nu au avut curajul de a deschide cărțile. Euro-Club CEEE și-a asumat responsabilitatea de a șterge „balenele zburătoare” din imaginația tinerilor și de ai invita la un „dans” al imaginației , un „dans” al cuvintelor , al paginilor , și cel mai florat „dans” „dansul cărților” , spre sfârșit poate și un „medleak”(rus.=lin) sau un alt dans la preferințele oaspeților, muzica ne va susține”, scriu organizatorii pepagina de Facebook a evenimentului.

Sunt așteptați toți doritorii, cu începere de la ora 14:00!

Intrarea este liberă!

Mai multe detalii – AICI.

Anna Casian-Musteață