La Chișinău va fi lansată piața EcoLocal Farmers’ Market

Asociația EcoLocal lansează, începând cu 30 iunie, o piață săptămânală de produse alimentare ecologice și artizanale – EcoLocal Farmers Market Moldova.

Producătorii participanți la piața EcoLocal sunt producători autohtoni de produse ecologice și artizanale și vor oferi o gamă largă de produse, precum fructe și legume proaspete, pomușoare, pâine artizanală, făină și cereale, cașcavaluri, paste, conserve, plante în ghiveci, ceaiuri, uleiuri, nuci, migdale, miere, mirodenii, sosuri, produse uscate. 

Producătorii certificați ecologic vor avea indicatoare speciale pentru a fi recunoscuți ca atare. Toți participanții la piață vor trece cursul de instruire în securitatea alimentară HACCP în luna iulie. 

Piața EcoLocal se va desfășura în zilele de sămbătă, între orele 9.00-13.00 în perioada caldă și orele 10.00-14.00 în perioada rece a anului. Piața nu va funcționa în a 5-a sâmbătă a lunii și nici în lunile ianuarie și februarie. 

Amplasarea pieții este în perimetrul centrului de afaceri Kentford atât în parcarea din față, cît și în interiorul sălii de conferințe a centrului, adiacentă la parcare. 

Pentru informaţii suplimentare: e-mail: EcoLocalMd@gmail.com, sau pagina de facebook EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.

Anna Casian-Musteață

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu