La Chișinău se va desfășura Marșul Familiei 2019

La data de 18 mai a.c., cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, plinătatea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova se mobilizează pentru a participa la un Marș al tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale, așa cum o știm din moși strămoși – ca loc unde copiii deprind dragostea de cele sfinte, învață respectul față de datinile și tradițiile noastre și capătă încrederea pentru viitor.

Suntem convinși că anume familia tradițională oglindește învățătura de Credință Ortodoxă, contribuind astfel la zidirea unei societăți bine ancorate în valorile cu adevărat importante, ce asigură continuitatea unui neam.

Astăzi, avem nevoie mai mult ca oricând să demonstrăm că suntem uniți în jurul unei idei edificatoare, că ne pasă de prezentul și de viitorul nostru și că nu am uitat de trecut.

Să ne adunăm deci cu mic cu mare, sâmbătă la ora 9.30 în fața Mănăstirii Ciuflea, cu arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova în frunte, pentru a participa la o procesiune pașnică a rugăciunii, a dragostei creștinești și a nădejdii întru Domnul, ca să demonstrăm astfel că putem și vrem să ne apărăm cele mai sfinte valori ale noastre, pe care avem datoria să le păstrăm și să le transmitem nealterate generațiilor în devenire; iar odată ajunși la monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, din centrul capitalei, să mulțumim prin rugăciune lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale și pentru dragostea Lui față de binecredinciosul Său popor!

Scriitoarea Lilia Calancea invită mâine la lansarea cărții „BOCETE DE NUNTĂ. SCHIȚE ȘI POVESTIRI”

Biblioteca Națională a Republicii Moldova invită la lansarea cărții „BOCETE DE NUNTĂ. SCHIȚE ȘI POVESTIRI”, semnată de scriitoarea Lilia CALANCEA și apărută recent la Editura Arc.

Lilia Calancea a devenit cunoscută publicului din Republica Moldova prin articolele de blog scrise sub pseudonimul Soacra mică, obținând premiul Bloggerul anului la concursul Blogovăț 2009. După trei ani a renunțat la anonimat. Primul ei roman „Regina nopții” a ajuns în topul celor mai citite zece cărți ale anului 2014.

În noua sa carte, Lilia Calancea schimbă formatul epic și îmbrățișează proza scurtă. „Eu am ajuns la o vârstă, când vreau profunzime, nu șablonul ușor de copiat”, spune scriitoarea. În „Bocete de nuntă” autorul „...renunță la facilitățile sentimental-melodramatice și abordează literar cotidianul rural în toată asprimea și duritatea sa. Această schimbare se remarcă chiar din titlu”.

Lilia CALANCEA a studiat limbile franceză, engleză și germană la ULIM, Facultatea de Litere. A urmat masteratul la Institutul European de Înalte Studii Internaționale din Nisa. Ulterior, a mai făcut un masterat în traducere, la Institutul Superior de Traducători și interpreți din Bruxelles.

Evenimentul de lansare a cărții „BOCETE DE NUNTĂ. SCHIȚE ȘI POVESTIRI”, va avea loc la 8 mai 2019, ora 13.00, Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”).

Sunt așteptați toți doritorii!


Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook a evenimentului.

Mihaela Bilic, celebra nutriționistă din România, vine la Chișinău

Mihaela Bilic, celebra nutriționistă care a tratat și a corectat regimul alimentar al multor vedete și persoane publice din România, revine pe data de 15 mai la Chișinău. Mihaela va povesti femeilor de aici despre cum să aibă o relație mai bună cu mâncarea, cum să o iubească, dar în același timp să nu se îngrașe.

Fiind considerată doctorul nutriționist al vedetelor, Mihaela are editate în prezent cele mai căutate și apreciate cărți despre nutriție: „Trăiesc, deci mă abțin”, „Sănătatea are Gust”, „ABC de nutriție” prima carte pentru copii scrisă de un medic nutritionist, iar recent a lansat „Am mâncat. O fi păcat?” Este unicul doctor nutriționist din România care are făcut un master în Psihonutriție la Paris, Franța.

Organizatorii te invită la eveniment:
* Dacă vrei să capeți cunoștințe elementare despre nutriție
* Dacă ai întrebări la temă și cauți răspunsuri argumentate
* Dacă vrei să înveți de ce nu e bine să consumi sucuri fresh
* Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă o dietă alimentară
* Dacă ții neapărat să cunoști detalii despre „alimentele interzise”
* Dacă ești curioasă de ce e bine să mănânci după ora 18.00
* Dacă vrei să faci parte din comunitatea femeilor corect informate!

La sfârșitul evenimentului vei avea ocazia să discuți personal cu Mihaela Bilic, să faci fotografii cu ea și să participi la o tombolă cu premii. 

Evenimentul va avea loc pe 15 mai, între orele 18.00 – 21.30, la V-Continental Business Centru.

Costul unui bilet este de 200 lei, iar la 3 bilete procurate, al 4 bilet îl primești cadou! Grăbește-te să-ți cumperi și tu un bilet de pe iTicket, căci au rămas mai puțin de 50.

Mai multe detalii găsești pe pagina de Facebook a evenimentului.

Spectacole de muzică sacră și întâlniri de suflet. Iată CÂND și UNDE au avut loc!

Sărbătorile pascale sunt pentru creștini o bucurie veșnică care ne aduce Lumina Lină a Învierii. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, pe tot parcursul Săptămânii Luminate, în Protopopiatele din cuprinsul Eparhiei Chișinăului s-au desfășurat festivități dedicate cântecului popular pascal, scrie mitropolia.md.

La aceste evenimente cultural-bisericești au participat colective corale, ansambluri vocale, coruri bisericești din toate Protopopiatele.

Astfel, toată Săptămâna Luminată a fost înfrumusețată cu adevărate spectacole de muzică sacră și întâlniri de suflet la care se simţea marea dorinţă de-a vesti prin cântec și poezii Învierea lui Hristos de către ansamblurile vocale și corurile prezente.

Ansamblurile participante au interpretat cântece pascale, vestind Învierea Domnului Iisus Hristos și au  revărsat  din plin, asupra sufletelor  tuturor celor prezenți la festival  un val de bucurie şi de speranţă, căci sărbătoarea Învierii este, în mod deosebit, sărbătoarea bucuriei duhovnicești.

De la cei  mai mici, până la cei mai mari, toți au urmărit cu un interes deosebit expozițiile de Paști, care a întrunit elemente caracteristice sărbătorilor de Paști, ouă încondeiate, copturi și bucate tradiționale, dulciuri, icoane, dar și alte lucrări executate cu dibăcie de meșterii populari.

Cele mai bune coruri au fost premiate pentru efortul depus la organizarea unei adevărate sărbători, de care, s-au bucurat toată suflarea prezentă, îngerii din Cer, și Hristos Domnul cel Înviat.

Expoziție de Fotografie la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală - „Când pietrele vorbesc”

La Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a fost inaugurată cea de-a XIX-a ediție a expoziției de fotografie cu genericul „Monumente comemorative din secolul al XVIII-lea – simbol al Jertfei și Învierii”, autor Protoiereul Mitrofor Manole Brihuneț.

Evenimentul a fost organizat de instituția gazdă în parteneriat cu Mitropolia Chișinăului și Întregii Moldove. La manifestare a participat Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, consilierul prezidențial Corneliu Popovici, consilierii Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldovei, preoții Nicolae Ciobanu și Octavian Moșin, oameni de cultură și artă.

Expoziția „Monumente comemorative din secolul al XVIII-lea – simbol al Jertfei și Învierii” prezintă circa 80 de fotografii ce recuperează o lume aproape uitată a monumentelor comemorative moderne timpurii, mărturie a tradiției sculpturii din Moldova istorică.

Directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Petru Vicol, a menționat că protoiereul Manole Brihuneț, doctor în studiul artelor, care este angajat în calitate de cercetător la muzeu, este organizator al numeroaselor cercetări de teren, expoziții și autor de studii științifice. În ultimii ani, el a documentat fotografic și factologic monumentele comemorative.

Expoziția va fi deschisă timp de o lună.