Un tătic are nevoie de ajutorul nostru. Acesta a fost diagnosticat cu o boală ce necesită un tratament costisitor!

Andrei Manica este un tătic a două fetițe, care a fost diagnosticat cu o boală gravă. Disperată, soția acestuia roagă pe toți oamenii de bună credință să-l ajute pentru a putea urma tratamentul costisitor.

Bună ziua, mă numesc Liliana și scriu acum cu lacrimi în ochi și cu un strigăt disperat al sufletului meu ce îmi tremură de durere. Soțul meu de 31 ani  trece printr-o mare încercare a vieții…..În luna august am primit vestea care ne-a zbuciumat viața. Andrei a fost diagnosticat cu anemie aplastică. Unica șansă primită a fost tratamentul peste hotare care este foarte și foarte costisitor.  Apelez la toți oamenii cu Credință, vă implor să mă ajutați. Vă rugăm din suflet să ne fiți alături cu oricât de puțin, pentru că acest puțin îmi poate salva soțul și tatăl copiilor mei. Cât de dureros și cât de mult îmi plânge sufletul de neputință. Dacă aș putea mi-aș vinde și sufletul doar ca să-mi văd soțul salvat….Îl iubim nespus de mult și nu ne vedem viața fără el. Vă rugăm din suflet,să ne susțineți speranța și șansa de a ne salva soțul și tatăl a două fetițe minunate”, roagă soția lui Andrei.

Toți doritorii de a face un bine pot dona AICI.

Mai ții minte cum se făceau nunțile în cort? Vino să vezi o nuntă ca pe vremuri la Picnicul Anului 2019

Pe 9 și 10 noiembrie 2019, la Complexul etno-cultural VATRA, va avea loc un eveniment cu specific socio-cultural, cu genericul „Picnicul Anului 2019”. Scopul acestuia este de a promova tezaurul și patrimoniul cultural al țării noastre, atât la nivel național, dar și internațional. „Picnicul Anului 2019” se înscrie în șirul de evenimente organizate de Centrul etno-cultural VATRA, cu scopul de a promova familia și tradițiile autentice ale Republicii Moldova pe arena internațională. Vă invităm să participați la cea mai autentică nuntă cum se făcea pe vremuri. 

Spectacol NUNTA LA ȚARĂ
Vom trezi emoția vremurilor de altădată, prin reînvierea obiceiurilor „Nunții la Țară” (anii 1960-1980). Grație unei frumoase colaborări dintre Centrul etno-cultural VATRA și Teatrul Național „Eugen Ionesco”, vom încerca să teatralizăm, în premieră, obiceiurile de cândva ale nunților autohtone. Astfel, vom crea un eveniment cultural inedit și autentic tradițiilor de cândva.  

Invitați speciali ai evenimentului vor fi Ansamblul Romanița și Ansamblul Moștenitorii, care ne vor încânta cu prezența și vocile deosebite.

Detalii despre eveniment găsiți pe pagina de Facebook.

În Republica Moldova se desfăşoară Campania de donare voluntară de sânge în rândurile tineretului

Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Ministerul Educației, Cercetării și Culturii, Centrul Naţional de  Transfuzie a Sângelui şi Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Republica Moldova, organizează în perioada 15 octombrie -17 noiembrie 2019, Campania de donare voluntară de sânge în rândul tineretului la nivel național cu genericul ”Numai împreună putem salva vieți! Arată că îți pasă ! Donează Sânge!”.

Mesajul evenimentului este de a îndemna tineretul, să doneze voluntar sânge, contribuind, astfel, la dăruirea de viaţă printr-un  act de  înalt spirit civic. Campania este organizată în contextul realizării Planului de acţiuni în cadrul Programului naţional ”Securitatea transfuzională, autosigurarea ţării cu produse sanguine pentru anii 2017-2021”.

În perioada 01 - 15 octombrie curent, Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Republica Moldova, de comun cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui a realizat o campanie de informare amplă în rândurile tineretului din instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate din țară. Au fost organizate întruniri cu tinerii şi distribuite materiale informative, postere şi pliante cu tematica promovării donării de sânge voluntare şi sistematice.

S-au înscris pentru participare în Campania de donare voluntară peste 50 de instituții de învățământ superior și profesional tehnic, din acestea circa 2800 de tineri. Săptămânal Centrul Național de Transfuzie a Sângelui va plasa pe site-il instituției www.cnts.md și profilul de pe rețele de socializare informația privind data, instituția de învățământ și locul desfășurării evenimentelor de donare a sângelui.

Prima instituție care va de start  Campaniei de donare voluntară a sângelui va fi Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”, mun. Chișinău,  str. N. Testimițeanu 28, organizând în 15 octombrie curent, orele 08:00-16:00, un eveniment de donare a sângelui, cu participarea tinerilor și a corpului didactic din această instituție.

În Republica Moldova, necesităţile terapiei hemotransfuzionale sunt acoperite integral, fiind colectate anual de la 75 mii de donări care asigură asistenţa la circa 105 mii de bolnavi. Cota donărilor voluntare constituind 98 la sută. În perspectivă, instituţiile de învățământ superior și profesional tehnic  în comun cu Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului din Republica Moldova îşi propun drept obiectiv organizarea anuală a Campaniei naționale de donare voluntară de sânge cu participarea tinerilor, sporind și menținând donarea voluntară din Republica Moldova.

Totodată, în cadrul campaniei, fiecare donator de sânge va beneficia de garanţiile sociale, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, iar Uniunea Naţională a Studenţilor şi Tineretului va organiza diverse surprize.

Tinerii interesaţi, începând cu vârsta de 18 ani, care dețin un act de identitate,  sunt așteptați la punctele de donare a sângelui în instituțiile de învătământ.

La Grădina Botanică din Chișinău va avea loc o Expoziție - târg de flori și grădinărit

Pe data de 26 octombrie 2019, în mijlocul toamnei, Grădina Botanică va găzdui o expoziție - târg, unde își v-a prezenta un șir de realizări. Evenimentul va oferi o gamă variată de plante ornamentale, care îmbogățesc grădinile și casele oamenilor în perioada de toamnă spre iarnă, plante medicinale, aromatice, condimentare, exotice, arbori și arbuști decorativi, suculenți, cactuși, compoziții, material săditor, semințe, precum și consultanță, sfaturi utile. Regina expoziției va fi crizantema.

Toți cei prezenți la eveniment vor putea procura meșteșugării populare, săpun natural, uleiuri volatile, biohumus, ghivece, accesorii, echipament de grădinărit, obiecte de artizanat.

Scenariul târgului de toamnă va cuprinde numere de dans vibrante, poezii și melodii tematice, care va crea o bună dispoziție.

Sunt invitaţi să participe la acest eveniment cu flori şi aranjamente florale, arbori și arbuști decorativi specifici toamnei, producătorii din toate regiunile țării. 

Activitatea de exponare și vânzare se va desfăşura în microexpoziția grădina de piatră „Rocariu”, în imediata apropiere de Intrarea Centrală de pe strada Grădinii Botanice.

Cererile de participare se pot depune online: e-mail: mcoltun@mail.ru. Telefon de contact: 022-55-04-43; 069273394.

Târgul va avea loc la 26 octombrie, între orele 11.00 - 17.00.

Sunt așteptați toți doritorii!

Mai multe detalii puteți afla și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Anna Casian-Musteață

Azi sărbătorim Ziua Zâmbetului și a Faptelor bune!

Anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Mondială a Zâmbetului. Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Scopul acestei organizaţii este să promoveze Ziua mondială a zâmbetului, inclusiv prin intermediul internetului şi platformelor de socializare, încurajând zâmbete şi fapte bune peste tot în lume, scrie Agerpres.

Scriitoarea Tatiana Țîbuleac, decernată cu premiul UE pentru literatură

Scriitoarea Tatiana Țîbuleac a primit ieri Premiul European pentru Literatură. Aceasta a fost nominalizată din partea României, alături de alţi patru scriitori. Distincția i-a fost oferită la Palatul Bozar din Bruxelles, unde autoarea a susţinut un moment de lectură din romanul „Grădina de sticlă”.

Potrivit Agerpres, cei 14 câştigători ai ediţiei din acest an sunt: Tatiana Ţîbuleac (România), Laura Fredenthaler (Austria), Piia Leino (Finlanda), Sophie Daull (Franţa), Reka Man-Varhegyi (Ungaria), Beqa Adamashvili (Georgia), Nikos Chryssos (Grecia), Jan Carson (Irlanda), Giovanni Dozzini (Italia), Daina Opolskaite (Lituania), Marta Dzido (Polonia), Ivana Dobrakovova (Slovacia), Halya Kerosina Shyyan (Ucraina) şi Melissa Harrisson (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).

„JAZZ’n CHISINAU Internațional Festival”, laureat al Concursului European de Festivaluri

„JAZZ’n CHISINAU Internațional Festival” este unul dintre cei 24 de câștigători, laureați al prestigiosului Concurs European de Festivaluri, organizat de Asociația Europeană a Festivalurilor (EFA) cu sprijinul Uniunii Europene. 

Pe 26 septembrie, la Bruxelles,  „JAZZ’n CHISINAU Internațional Festival”  a fost premiat  în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor EFFE 2019-2020 AWARDS  laureaților  concursului,  care a avut loc într-unul dintre cele mai prestigioase centre europene de artă și cultură, BOZAR.